Cazul „Baciu”, departe de final: „Mai rămâne doar o singură variantă!”** Ce vor să facă cei de la Bacău:

Cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deranjați de faptul că FRF refuză să forțeze într-un fel Steaua să plătească datoria de 1 milion de euro după ce roș-albaștrii au pierdut la TAS și la Tribunalul Federal Elvețian în cazul „Baciu”, președintele Daniel Scânteie vrea să întreprindă o conferință de presă chiar în fața FRF.

Daniel Scânteie, președintele lui FCM Bacău, susține că Steaua nu trebuie să primească licența pentru sezonul următor, dacă până pe 31 martie nu pune în aplicare deciziile date de TAS și Tribunalul Federal.

„Cu toate că am încredere în Federația Română de Fotbal, așa ceva este de neimaginat. Avem deciziile favorabile atât la TAS cât și la Tribunalul Federal, dar FRF nu face nimic pentru a pune clubul Steaua la plată. Am tot încercat să vorbesc cu Mircea Sandu și Adrian Stângaciu (n.r. juristul FRF), dar sunt de negăsit. După ce am înștiințat FIFA și UEFA de situația în care ne aflăm, mai rămâne doar o sigură variantă. Împreună cu avocatul nostru, însoțiți de documente, vom merge în fața FRF și vom organiza acolo o conferință de presă. O să arătăm publicului acte prin care Steaua recunoaște Tribunalul Elvețian, ultima instanță unde s-a judecat cazul, faptul că dacă va pierde și aici, va plăti. Ce oare mai așteaptă FRF? Chiar nu se gândește nimeni la ce riscuri se expune FRF în fața forurilor internaționale?  Oricum, vom trimite o scrisoare către Comisia de Licențiere și vom atașa și actele doveditoare.

Îmi pare rău, probabil se va ajunge la un circ mediatic, dar altă situație nu există”, a spus Daniel Scânteie în exclusivitate pentru www.prosport.ro

În 2004, Steaua l-a transferat pe Eugen Baciu de la FCM Bacău. Echipa moldoveană a semnat acordul numai după ce Becali a acceptat ca în momentul în care Baciu va pleca Bacăul să primească 800.000 de  euro . În 2011, fundașul a plecat, însă Becali nu a achitat banii

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×